„Caracatița” KazMunayGaz. Directorul general al Rompetrol, acuzat că și-ar fi angajat prietenii, colegii de liceu și rudele în funcții de conducere

Publicat: 18/03/2024, 07:00

Ilias Kuldzhanov, Directorul General Executiv (CEO) al companiei kazahe de petrol şi gaze KazMunayGas International (KMG) și totodată ginerele surorii președintelui Kazahstanului, este acuzat că și-ar fi numit prietenii, colegii de clasă și rudele în funcții de conducere la filialele grupului KMG din România, Bulgaria, Georgia și Republica Moldova.

Activista din Kazahstan Alina Smakovaia a declarat, pentru Gândul, că a efectuat o investigație și a descoperit că directorul general al Rompetrol, Ilias Kuldzhanov, care ocupă și funcția de Director General Executiv (CEO) al KMG International, și-a angajat apropiații în funcții de conducere la Rompetrol KMG.

Potrivit activistei, persoane din anturajul lui Ilias Kuldzhanov, anume colegii acestuia de la liceul kazaho-turc din orașul Kostanai din Kazahstan, au fost numiți în funcții de conducere la Rompetrol România, precum și la filialele KMG din Bulgaria, Moldova și Georgia.

Tânăra a transmis, că a cerut autorităților din Kazahstan să deschidă un dosar penal pe numele lui Ilias Kuldzhanov pentru abuz în serviciu și multe alte nereguli.

„Caracatița” KMG, dezvăluită de Alina Smakovaia

Iskakov Serik – coleg de clasă a lui Ilias Kuldzhanov. În septembrie 2022 a fost numit Manager Comercial la Rompetrol Georgia, iar peste câteva luni, la comanda lui Ilias Kuldzhanov, a fost numit Director Comerț cu Amănuntul al lanțului, majorându-i-se salariul de câteva ori – aproximativ 7.000 de dolari SUA, deși această funcție a fost ocupată de o persoană cu o experiență vastă în acest domeniu și salariul acestuia a fost de două ori mai mic. Câteva luni mai târziu, la mijlocul lunii noiembrie, Serik Iskakov a fost numit Director General al Rompetrol Bulgaria.

Iskakov Batarkhanfratele mai mic al lui Iskakov Serik, coleg de clasă cu Ilias Kuldzhanov. El a fost numit în funcția de Financial Accounting Rompetrol Moldova.

Iskakov Azarhan –  fratele mai mare al lui Iskakov Serik, numit Manager în Departamentul de Siguranță Tehnică la Rompetrol România.

Zholbarys Kuanysh – coleg de clasă a lui Ilias Kuldzhanov, numit Director General la Rompetrol Georgia. Potrivit activistei, înainte de a fi numit la Rompetrol, Kuanysh a lucrat într-o companie de pariuri și nu posedă experiența necesară pentru un asemenea post.

Rakhmetov Bulat prieten și coleg de clasă cu Ilias Kuldzhanov, numit Director General la Rompetrol Moldova.

Rakhmetov Serik – fratele lui Bulat Rakhmetov, coleg de clasă cu Ilias Kuldzhanov, numit Manager Rompetrol România.

Renat Sharipov – coleg de clasă cu Ilias Kuldzhanov, a primit funcția de manager-supervizor al Rompetrol Georgia în iunie 2023, iar în octombrie 2023 a fost numit Consilier Adjunct al Directorului Complexului Industrial Petromidia din România.

Bissembaev Ermeek –  coleg de clasă cu Ilias Kuldzhanov, numit la sediul central al Rompetrol România.

Nurgaliev Balzhan – compatriot, fratele colegului de clasă a lui Ilias Kuldzhanov, numit în funcția de Director Interimar Operațiuni al Grupului Rompetrol KMG International.

Bayturin Beybutt coleg de clasă și prieten al lui Ilias Kuldzhanov din orașul Kostanai, numit Manager Logistică pentru Rompetrol Georgia.

KMG Rompetrol ar risca să falimenteze

Smakovaia a atenționat că numirile respective trezesc suspiciuni și, printr-un astfel de management, KMG Rompetrol riscă să falimenteze.

În prezent, filialele companiei suferă pierderi uriașe. În Georgia, se închid stațiile de încărcare electrică. În România, compania este în întârziere cu lucrările de reparații, înregistrându-se pierderi. În plus, noul director numit la Rompetrol Georgia, Kuanysh Zholbarys, și prietenul său, manager de logistică Baiturin Beibut, în două luni au prejudiciat grav compania întrucât nu au competențe să o conducă. Și, de asemenea, au fost prejudiciate și filialele Rompetrol din Bulgaria și Moldova. Este necesară efectuarea unei anchete asupra acestor fapte, a notat Smakovaia. 

Potrivit activistei, după numirea sa în funcția de Director General al Rompetrol Georgia, Kuanysh Zholbarys l-a numit pe Shokotaev Sanjar în funcția de Director al Rețelelor de Retail. La momentul concedierii managerului de logistică, Kostina Zhegolnian, Shokotaev Sanjar ar fi intrat într-un conflict cu ea la locul de muncă și ar fi exercitat presiuni asupra ei.

De altfel, fostul director al Rompetrom Georgia, Tlek Mauleshev, este susținut de Boljan Nemanov, o rudă din partea soției sale, care este și o persoană apropiată lui Kudzhanov Ilias. Tlek Mauleshev a concediat din companie toți angajații incomozi și cu experiență, iar angajații săi apropiați sunt Elena Labjehadze, șeful resurse umane, și Musas Mail, director tehnic, Ivan Djimzakov adjunctul pentru retail al rețelei și Karlov Kavaradze, director de vânzări produse petroliere. Directorul General Rompetrom Bulgaria, Sereg Iskakov, este intermediarul lui Kudzhanov pentru vânzarea produselor petroliere către Ucraina prin compania fostului liderului suprem al administrației președintelui Kazahstanului, Aslan Musin, mai spune Smakovaia.

În concluzie, Alina Smakovaia a solicitat să fie deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu pe numele lui Ilias Kuldzhanov.

Activista a relatat ca a înregistrat clipul video „în speranța unui nou Kazahstan”.

Gândul va reveni cu și mai multe detalii interesante despre activitatea lui Ilias Kuldzhanov, nepotul președintelui Kazahstanului și director executiv al KazMunayGas International.

”Frăția Kazahstan-Rusia” transcende spargerea în bucăți a URSS

După ce Gândul a dezvăluit, în exclusivitate, că proprietarii Rompetrol – kazahii de la KazMunayGas – intenționează să cumpere activele Lukoil în România, ceea ce i-ar transforma într-un jucător dominant pe piața autohtonă, putând ajunge chiar în faza în care să dicteze ”prețul pieței”, o altă informație-bombă a apărut în acest context.

  • Sintagma ”Frăția Rusia-Kazahstan” nu este lipsită de acoperire, iar compania kazahă GazMunayGas ar putea juca un rol esențial în evitarea embargoului impus de Uniunea Europeană.
  • Preluarea – chiar și ”aparentă” – a companiei Lukoil a reprezentat, în contextul geopolitic și economic actual, o lovitură de proporții și o victorie pentru Rusia lui Putin, în ultimă instanță.
  • Compania kazahă KazMunayGas s-ar putea transforma în paravan pentru manevrele prin care Moscova încearcă ”fentarea” embargoului impus de UE.

Fost stat-membru al Uniunii Sovietice, Kazahstanul – o țară cu o suprafață mai mare decât Europa de Vest și cu resurse naturale incredibile la capitolul uraniu,  petrol, gaze naturale, cărbune, cupru, zinc, mangan, fier, aur –  și-a declarat independența pe data de 16 decembrie 1991, fiind ultima dintre Republicile Sovietice care s-a declarat independentă.

Dar ”cordonul ombilical” nu a fost tăiat, iar relațiile cu Federația Rusă au fost și sunt la un nivel excelent, nu numai în ceea ce privește economia, ci și prin politica dusă în capitala Kazahstanului de președintele Tokayev.

Mai mult, la data de 14.11.1991 a luat ființă Uniunii Statelor Suverane confederativă (USS) – formată din state ex-Sovietice care și-au dorit păstrarea influenței și protecției rusești:

  • Rusia
  • Kazahstan
  • Kârgâzstan
  • Tadjikistan
  • Turkmenistan
  • Uzbekistan
  • Belarus

Kazahii pot juca, acum, pe cartea petrolului și – prin compania KazMunayGas – ar putea constitui un sprijin major pentru Rusia, în pofida sancțiunilior impuse de Uniunea Europeană.

Rusia lui Putin are nevoie de sume uriașe de bani pentru a continua războiul din Ucraina – care s-a transformat în „război de uzură” după 2 ani de invazie -, iar petrolul rusesc este modalitatea ideală prin care pot fi obținuți banii. (alte informații surprinzătoare AICI)


CITEȘTE ȘI:

Siguranța energetică a României, în pericol: KazMunayGas urmărește preluarea activelor Lukoil România și o POZIȚIE DOMINANTĂ în piață

Cum „fentează” Putin sancțiunile Occidentului? Cel mai mare producător de petrol din Rusia raportează profituri record în 2023, în creștere cu 47%

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare